Ar trebui sa incep cu „Sunt mamica”.

Dar nu pot spune ca a fi mama ma defineste sau ca asta da un sens vietii mele. Insa este adevarat ca de atunci ma simt mai fericita, am invatat sa apreciez orice ora de somn, ma bucur de toate zambetele si ghidusiile fetitei mele. Am inceput sa traiesc altfel, sa fiu mai prezenta in moment, mai prezenta in lumea din jurul meu si in viata mea.

Dar sunt tot eu. Si cred ca, dupa cativa ani de nesomn si de griji mai mult sau mai putin justificate, voi deveni EU un pic schimbata in bine, dar tot eu „cea veche”. Asta sper, sa cresc cu fetita mea, sa invat sa iert si sa iubesc asa cum vad ca deja ea stie sa faca. Oare asa eram toti in copilarie? Oare este posibil ca, macar in mica masura, sa redevenim copiii deschisi si frumosi care am fost candva? Oricum va fi si orice voi descoperi in calatoria asta alaturi de ea, sunt sigura ca nu ma voi pierde pe mine. Din contra, ma voi regasi.

Am ales sa scriu aici despre viata noastra. Despre incercari si bucurii. Despre timp si intelegerea lui. Despre mancare si glume. Despre a creste impreuna. Despre tot ce simt eu ca ne formeaza si ne face sa crestem si sa devenim Oameni Mari impreuna.

A avea un bebelus este o aventura. Este neprevazut si rutina, agitatie si calm, zgomot si liniste. Toate se aduna si, in mod uimitor, formeaza un climat ideal pentru dezvoltarea unui om.