Cam de cand implinea un an, am inceput sa-i ofer fetitei mele un nou tip de gustare si anume biscuiti de casa. Gustari care se fac repede, sunt sanatoase si au putine ingrediente. Asta este retata pentru biscuiti din banane si faina de mei. Atat. De asemenea, deliciosi sunt si biscuitii cu faina de hrisca.

Nu vreau sa devina o rutina sau un obicei zilnic acesta de a primi ceva „bun”, ea primeste mereu ceva bun sub forma de fructe si legume. Problema este ca uneori suntem pe drum sau in parc si nu mai avem fructe sau legume la noi. Pur si simplu le-a mancat pe toate si nu pot spune ca daca pregatesc bucatele de mar/morcov/banana dimineta o sa incep sa i le ofer la pranz cand sunt deja oxidate. Si atunci am descoperit ca este bine sa am doi biscuiti pastrati pentru momente „de criza”. Doi biscuiti mancati in parc nu inseamna nici ca „ii stric foamea” si nici ca o sa inceapa sa manance doar biscuiti refuzand alte gustari. Nu. Inseamna doar ca uneori va manca si biscuiti. Plus ca tatal ii devoreaza cu foarte mare placere, cu sau fara un pahar de lapte alaturi.

Reteta pentru biscuiti din banane si faina de mei am tot cautat dar nu am gasit ceva care chiar sa se potriveasca. Ieseau prea tari, prea moi sau prea inecaciosi. Asa ca am descoperit singura niste proportii astfel incat biscuitii rezultati sa nu fie prea fainosi si nici sa nu se transforme in piatra dupa o noapte. Am folosit 2 banane mijlocii foarte (dar foarte!) coapte si 5 linguri pline ochi cu faina de mei. Amestecul rezultat trebuie sa fie un ceva moale si foarte lipicios, imposibil de manevrat cu mana. Eu formez biscuitii direct cu lingurita in tava, pe hartie de copt. Din 2 banane imi ies cam 20 de biscuiti. In cazul in care manaca doar copilasul, ideal ar fi sa-i fac dintr-o singura banana si 3 linguri nu prea varfuite de faina. Am incercat si cu 3 banane, dar au iesit prea multi biscuiti si desi a doua zi inca sunt buni, a treia zi deja poti sa-i folosesti pe post de invizoace. Ma gandeam ca, daca as avea o prastie, as „canta” un pic la gardul metalic al vecinilor de vizavi! Pai nu asa au inceput cele mai tari trupe din istoria muzicii? Cum, nu?

1

Se lasa la cuptor cam 15 minute la 180 de grade. Nu trebuie sa se rumeneasca, pana la urma contin ingrediente care nu necesita mare preparare termica. In compozitie mai puteti adauga, in functie de chef si placere: diverse tipuri de nuci pisate, goji, stafide, bucatele de ciocolata neagra sau orice va mai inspira. Atentie sa nu oferiti celor mici din biscuitii cu ciocolata sau cu bucati mari de nuci!

Oricum, fie ca vecinii vostri au gard metalic sau nu, tot merita sa incercati sa faceti biscuitii astia simpli si deliciosi. Sigur bebelusul se va bucura de ceva nou si bun de mancare iar voi sunteti linistite ca ii oferiti ceva sanatos si facut in casa.

3

https://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/10/3.jpghttps://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/10/3-150x150.jpgA.K.Gustari si Mancaricibanane,biscuiti,faina de meiCam de cand implinea un an, am inceput sa-i ofer fetitei mele un nou tip de gustare si anume biscuiti de casa. Gustari care se fac repede, sunt sanatoase si au putine ingrediente. Asta este retata pentru biscuiti din banane si faina de mei. Atat. De asemenea, deliciosi sunt si...Blog de mamica