Relatia mea cu somnul a fost intotdeauna foarte speciala: IUBESC SOMNUL! Ma simt atat de bine dupa vreo 7 ore de somn pe noapte! In sarcina am dormit cat de mult am putut. In fiecare zi gaseam timp pentru cel putin o ora de somn „neoficial”, poate chiar seara, dupa ora 18… Iar somnul de noapte era… Raiul pe pamant! Ce vremuri!

Relatia mea cu somnul

Dupa nastere totul s-a schimbat. Alexandra a avut colici incepand din prima zi acasa. De ce nu a avut si in maternitate este un mister pentru mine. Parca a asteptat sa ajungem acasa. Si colicii au tinut pana prin luna a cincea, iar undeva prin luna a sasea au inceput dintii. Asta se traduce prin faptul ca, de un an si jumatate eu nu-mi amintesc mai mult de 2 nopti dormite fara intrerupere. Alex inca primeste lapte de la san, deci atunci cand se trezeste noaptea, eu trebuie sa ma trezesc cu ea mereu. Nu vreau sa ma plang, este un copilas sanatos si fericit care se bucura chiar si de cele 30 de minute in brate, la san, pe care le primeste noaptea.

De saptamana trecuta au inceput semne ca ii apar 2 canini. O vad ca sufera. Uneori se plimba ca un om mare pe toata lungimea sufrageriei cu mana la obraz spunand ceva ce doar ea intelege. Dus-intors, dus-intors. Caninul din dreapta se lupta sa apara de acum vreo saptamana iar intre timp a aparut cel din stanga. Ea cere singura gel pentru calmarea durerii. Cu asta o tratez: un gel de la farmacie. Am auzit ca exista medicamente mai puternice, dar cata vreme inca functioneaza asta, o sa ramanem doar cu el. Mi-am dat seama ca va fi usor sa constat cand nu mai este suficient gelul cand am observat ca, la vreo 10 minute dupa ce i-am masat gingia cu gelul, durerea cedeaza si ea adoarme linistita. Ma gandesc ca, daca durerea nu va mai ceda cu gelul, voi recurge la orice doar sa nu o mai vad suferind. In concluzie ea a avut dureri tot timpul asta. De colici sau de dinti… Eu am suferit de nesomn si ea de durere. Pare nedrept ca eu sunt cea nemultumita.

Dar adevarul este ca nu imi imaginez bucurie mai mare decat sa-mi petrec timpul cu ea. Fie ca ea doarme in brate si nu ma lasa sa ma opresc din plimbat/cantat/povestit, fie ca stam impreuna la 4 dimineata si alegem ce carte sa „citim”. Timpul petrecut impreuna este bucurie. Problema este ca uneori, epuizata de nesomn, nu ma bucur de momentele astea si le iau ca dificile si ma gandesc ca abia astept sa terminam etapa asta cu dintii sau etapa cu dormitul in brate sau cu colicii. Dar momentele astea, ca toate de pana acum, au o frumusete unica pe care nu o voi reintalni. Va urma o alta etapa, tot unica in frumusetea ei dar perioada de canini si premolari va fi istorie.

Ceea ce incerc sa fac este sa ma bucur de totul. Sa ma bucur ca dupa ce a calcat pe un balon (care bineinteles s-a spart) a venit speriata la mine „Mama, mama”. Sa stiu ca ma priveste rabdatoare si curioasa cand ii explic cum functioneaza diverse obiecte din jurul nostru. Sa stiu ca, desi e innebunita dupa caini, pisici, gaini, cai si orice alte animalute mai mult sau mai putin simpatice, atunci cand un stapan isi lasa cainele sa se apropie de ea, ea se va strange instinctiv langa piciorul meu. Sa stiu ca atunci cand cineva din parc ii intinde mana si ii zice „hai, vii cu mine?” ea ma cauta cu privirea si vine repede spre mine ignorand un ignorant care poate nici nu-si da seama cat e de gresit ceea ce face.

Toate astea ma fac sa imi amintesc rolul meu de mama si puterile mele supraomenesti de a ma transforma in orice e nevoie pentru fetita mea: uneori in ursoaica luptandu-se pentru puiul ei, alteori in macara care ia copilul de pe cel mai inalt tobogan unde era absolut necesar sa se urce dar cand a ajuns sus a inteles ca e prea mult pentru ea acum, alteori de lup moralist care ii explica de ce nu e bine sa se invarta pana ameteste si cade (exact ceea ce faceam eu cu fratele meu de cand ma stiu). Toate astea ma fac sa-mi amintesc de ce sunt, ce sunt si cine sunt indiferent daca am reusit sau nu sa dorm mai mult de 2 ore noaptea trecuta. Orele de somn nu mi le voi reaminti niciodata cu exactitate, dar sigur imi voi aminti jocurile, privirile si intrebarile Alexandrei.

Deci pot spune ca in viata mea si-a facut loc ceva (de fapt, cineva) cu care am o relatie mult mai speciala decat relatia mea cu somnul. Cineva careia ii dau orele mele de somn fara sa-mi para rau pentru ca in schimb primesc cel mai sincer zambet si cel mai dulce „mama”.

https://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/11/somn_4web_waterBUN-800x728.jpghttps://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/11/somn_4web_waterBUN-150x150.jpgA.K.Mamicacolici,dinti,somnRelatia mea cu somnul a fost intotdeauna foarte speciala: IUBESC SOMNUL! Ma simt atat de bine dupa vreo 7 ore de somn pe noapte! In sarcina am dormit cat de mult am putut. In fiecare zi gaseam timp pentru cel putin o ora de somn 'neoficial', poate chiar seara,...Blog de mamica